Nu-i așa că printre lecturile voastre preferate se numără și cititul etichetelor de pe ambalajele de produse, să le zicem, alimentare? Umberto Eco scria în cartea legată de plimbările prin pădurea narativă că ar trebui să existe un cititor ideal și al mersurilor treburilor. De ce nu ar fi un cititor ideal și pentru ceea ce scrie pe ambalaje?
Mi s-a părut, totuși, interesantă terminologia uzitată: "de preferință". În sensul că, da... noi îți recomandăm, dar nu te putem obliga să faci precum zicem noi. E ca un fel de aviz consultativ! Nu un avertisment în toată puterea cuvântului. Poți să ignori un aviz consultativ și să ajungi precum Forrest McNail, care a halit un locorito mucegăit și vechi de șase luni. Nu e ca și cum te-ar preveni că poți hali mizeria lor după termenul de expierare doar pe riscult tău. Nu! E doar "de preferință". Ne-ar plăcea să consumi chestia asta înainte de a se termina media efectelor conservanților folosiți. Dar asta nu înseamnă că tu, săracule, să mori de foame doar fiindcă un amărât de termen de expirare a fost depășit...
